Ioan Slavici – Eminescu si limba romaneasca

„Eu rostiam la inceput vorbele cum se obicinuieste prin Podgoria de la Arad. Eminescu se enerva adeseori si zicea ca-i sfaram timpanul pocind vorbele, dar nu se supara si nu-si pierdea sarita ca multi dintre gramaticii de atunci. Dupa parerea lui, cea mai dulce si mai bogata in sunete era rostirea moldoveneasca. Ea insa nu poate sa fie reprodusa prin literele pe care le avem. El staruia dar pentru rostirea bucuresteana si in-deosebi pentru cea din mahalaua Lucacilor, care e mai simpla si poate sa fie fixata cu destula preciziune. Ii placea insa tot ceea ce avea un caracter particular nu numai in rostire, ci si in genere in felul de a vorbi si tragea cu urechea cand catanele adunate la Viena din deosebitele parti ale imparatiei stateau de vorba intre ele. Adeseori intreba apoi «unde se zice asa»?

Asa ajunseseram sa ne formam convingerea, ca cea mai bogata e limba vorbita de romanii de la miazanoapte, incepand din judetul Sucevei peste Campulungul Moldovenesc si peste Nasaud pana la Salagiu, unde se intrebuinteaza multe vorbe de origina romana, care aiurea s-au pierdut. E lumea in care a trait mult jalitul nostru prieten Simeon Marian Florian si din care a iesit Gheorghe Cosbuc. Interesant si astfel si frumos intr-un fel oarecare i se parea lui Eminescu tot ceea ce era neobisnuit in materie de limba, si el intreba mereu: «unde se zice asa?». Dar tocmai de aceea lua in bataie de joc pe cei ce vorbeau cum nu «se zice» nicaieri. El vorbeste adeseori despre o limba «pasareasca», si «pasareasca» e pentru dansul cum nicaieri nu vorbeste poporul, tot ceea ce in materie de limba e nascocit, rezultat din impulsiuni momentane ori alcatuit, fie in pripa, fie fara destula pricepere. Erau atunci si sunt si azi oameni care zic, ba chiar si scriu, «un pahar cu apa», «cu palaria pe cap» ori «ma duc in Bucuresti». Eminescu ii intreba: «unde se zice asa» si-i lua in bataie de joc.

Nu avem sa ne facem limba, ci sa ne-o iubim si sa cinstim pe cei ce ne-au plasmuit-o, atat de frumoasa si de inteleapta cum o avem.

Sunt si azi intre scriitorii nostri multi, cari n-o simt aceasta si «arunca vorbele cu furca». Unii dintre dansii cunosc felul de a vorbi al poporului din vreo parte a pamantului romanesc, dar n-au citit nici cronicarii, nici cartile bisericesti; altii sunt mai carturari, dar n-au trait niciodata in mijlocul poporului si n-au nici o slabiciune pentru limba romaneasca; iar altii s-au dezvoltat sub inrauriri straine ori traiesc in cercul stramt al vreunei mahalale ori prin inca mai stramtele «saloane», cu ale carora atmosfera s-au deprins: sunt de tot putini cei ce umbla pe drumul deschis de «Junimea» si cuprind in gandul lor, ca Eminescu, intreaga viata sufleteasca a poporului roman!

Inca mai putini sunt insa cei ce scriind, cumpanesc, ca dansul, orisicare vorba, si isi dau silinta sa se desavarseasca pe sine insisi.

Eminescu si-a petrecut toate clipele vietii lui lucrand, fiindca nu se socotea indeajuns pregatit pentru ceea ce vroia sa faca, si e foarte putin ceea ce ne-a ramas de la dansul, iar din putinul acesta partea cea mare sunt lucrari dupa parerea lui inca neispravite, pe care le-a publicat cu inima indoita – cedand staruintelor puse de altii.

Numai rar de tot se intampla, ca sa fie multumit si el insusi de ceea ce a scris, si nemultumit era – nu de ceea ce a zis, ci de forma, in care ii era reprodusa gandirea. «Nu e asta», zicea el cuprins de neastampar, si era in stare sa tina manuscriptul ani de-a randul in saltarul «mesei de brad», sa revada mereu ceea ce a scris ori sa scrie in mai multe randuri acelasi lucru, caci cea mai frumoasa icoana e stricata si ea, daca a ramas intr-insa o pata ori un colt neispravit.

Exigentele lui in ceea ce priveste forma erau atat de mari, incat nu se multumea, ca limba, ritmul si rimele sa-i fie de o corectitate desavarsita si sa se potriveasca cu simtamantul reprodus, ci tinea ca muzica limbii sa fie si ea astfel alcatuita, incat sa simta ceea ce voieste el si cel ce nu intelege vorbele.

Astfel in:

«O mama, dulce mama, prin negura de vremi
Prin freamatul de frunze la tine tu ma chemi.»

sunetele sunt sumbre si aspre, iar in:

«Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna,»

sunetele sunt senine si clare, pe cand in:

«S-a stins viata falnicei Venetii» – ele sunt de bronz.

Pentru ca sa poata ajunge la aceasta desavarsire a formei, de care numai in putine dintre poeziile sale s-a apropiat, el trebuia sa-si castige deplina stapanire asupra limbii in toate privintele.

Aceasta si era una din cele mai constante preocupari ale lui pana in ziua, in care i s-a curmat lucrarea.

Отправить к себе на стену:

БЕЛЬЦЫ

Замена старых оконных конструкций в Бельцах

Металлопластиковые окна можно устанавливать в производственных и общественных зданиях, жилых помещениях. Они достаточно теплопроводны, обеспечивают нормируемый воздухообмен и надлежащую звукоизоляцию.


База строительных материалов в Бельцах


Аренда строительной техники в Бельцах


Переоборудование бусов SIDLUX в Бельцах


Строительная компания в Бельцах


Копаем колодцы в Бельцах и по Молдове


Шарики с гелием в Бельцах

нашли ошибку? Система Orphus
разработка сайта