Fantasmele erosului la Eminescu. «Luceafarul»

Eseul lui Ioan Petru CULIANU, Fantasmele erosului la Eminescu, scris in 1981 si aparut in acelasi an in revista olandeza Neophilologus, este inedit in romaneste. Va fi inclus intr-un volum de studii romanesti ale lui I.P. Culianu aflat in curs de aparitie la Editura Nemira, si anume in prima sectiune a cartii, rezervata eseurilor si studiilor sale despre Eminescu. Sint cu totul sapte incercari de mitanaliza scrise intre 1973 (imediat dupa plecarea din tara, in Italia) si 1983. Referiri la Eminescu apar si in alte scrieri ale lui I.P. Culianu, precum in cele despre gnoza. Marele poet ramasese pentru tinarul savant un reper. Ii aplica perspectiva mitanalizei intr-un sens pe care l-a lamurit singur intr-un alt eseu, Fantasmele libertatii la Eminescu, scris in 1983: “Am dat numele de mitanaliza unui demers practic ce consta in a discerne nucleele mitice latente in textul literar si a le interoga pentru a stabili citeva posibilitati interpretative din multimea celor care sint inscrise in raza lor semantica.”

Versiunea romaneasca a Fantasmelor erosului la Eminescu ii apartine lui Dan Petrescu si apare in Observatorul cultural cu acordul Editurii Nemira.
Intre operele literaturii romane (deoparte lasind literatura populara), nu exista nici una care sa fi suscitat atitea comentarii precum poemul Luceafarul de Mihai Eminescu (1850-1889).

De la sublimul cel mai vag pina la detaliul biografic cel mai meschin, de la idealismul fara limita pina la materalismul vulgar, de la cel mai aberant profetism politic pina la cel mai plat sociologism, aceasta exegeza de proportii talmudice a cunoscut toate tonurile si toate nuantele. Productiile de calitate indoielnica ale unui scrib de provincie, retorica savanta a unui critic de profesie si eruditia glaciala a unui estetician de formatie nemteasca, argumentele poticnite ale unui politician, cliseele unui ideolog oficial si verbul transant al unui filozof au contribuit deopotriva la constructia acestui turn Babel inaltat intru venerarea Luceafarului. Dar, aidoma unei bazilici enorme ridicate pe vechiul loc de cult al vreunei divinitati pagine, acest nou edificiu nu mai onoreaza acelasi zeu ca acela evocat de ruinele scufundate la temelia sa. Zadarnic am cauta Luceafarul lui Eminescu in acest Noctifer al interpretilor lui.

Eroarea pe care exegetii au cel mai adesea tendinta de a o face a fost sa confunde discursul poetic cu discursul ideologic. Or, Eminescu este in primul rind un poet, adica un operator de fantasme, nu de concepte clare si distincte. De ne vom limita la povestirea continuta in poemul sau, atunci va trebui sa observam: ceea ce G. Calinescu, a si facut, in trecere, ca avem de-a face cu un mit, un scenariu cu fantasme.
De indata ce a constatat aceasta, cercetatorul care, cu toata onestitatea, isi pune problema originilor si a semnificatiei profunde a Luceafarului, va trebui sa se adreseze, spre a obtine lamuriri, unei stiinte ce se ocupa de regulile de generare si alcatuire a productiei mitologice. Un asemenea demers ar avea avantajul unei anumite rigori metodologice de care hermeneuticii prea libere (adica prea subiective) nu-i pasa defel.

In principiu, aceasta cercetare mitanalitica, ar trebui sa se articuleze in trei faze:
1) stabilirea ponderii mitului la autorul in chestiune, pentru a hotari daca din prezenta-i obsesiva se pot deduce, dincolo de consecintele de ordin psihologic, niste consecinte de ordin semiologic;
2) stabilirea, printr-o ancheta comparativa, a tipului de mit despre care e vorba, ca si a contextului sau a situatiei de profunzime la care el se aplica;
3) incercarea de a delimita, in concluzie, care este zona inconstienta pe care mitul o activeaza atit la autor, cit si la cititor.
In paginile ce urmeaza, ne vom limita la primele doua puncte ale programului schitat mai sus, cu numeroase trimiteri la cel de-al treilea.

1. Un scenariu erotic cu fantasme
A. Circuitul vizual. Prima parte a poemului se desfasoara sub semnul voyeurisme-ului, iar simbolul ei este fereastra. Voyeurisme involuntar, desigur, mai tulburator pentru obiectul decit pentru subiectul lui rece, indepartat: o stea, in speta Hesperus.
Limba romana preteaza aici la confuzie, caci pentru a desemna steaua Venus matinala si steaua Venus vesperala, pe Phosphoros si Hesperos, pe Lucifer si Noctifer, ea dispune doar de un singur cuvint, Luceafar, caruia i se adauga precizarile: “de seara” sau “de dimineata”. Dar actiunea se deruleaza in indistinctia serii, cind astrul sta la pinda, observind, prin fereastra castelului, intimitatea tinerei fete de nobila extractie. Revelarea pubertatii acesteia ia un aspect tipic: tinara descopera acea significatio passiva a lucrurilor, transfera asupra voyeur-ului celest dorintele neclare carora le este prada. Pentru ea, a vedea inseamna a fi vazuta, a pindi inseamna a fi pindita, a dori inseamna a fi dezirabila. Spre a privi, ea se arata la fereastra; spre a fi privita, se exhibeaza. Un intreg ritual erotic e implicit in situatia initiala a poemului, in care cea care vede doreste sa fie vazuta. Or, invocatia-i muta nu este zadarnica: ea s-a priceput sa-l aleaga dintre astre pe acela care, din obligatie profesionala, e mai cu osebire inclinat sa potoleasca dorintele erotice ale puberelor. De aceea misterul se implineste si significatio passiva devine activa: steaua rece priveste, vede, se indragosteste de obiectul contemplatiei sale. De aici inainte, vazatorul si vazutul vor fi uniti printr-o comuniune de intentii. In aceasta situatie de-acum fara echivoc, numai distanta ii va tine departe unul de altul, simbolizata inca o data de fereastra, deschidere care, continuind sa permita circulatia razelor vizuale, marcheaza de asemenea existenta unui perete ce-i desparte pe indragostiti.
In clipa aceea, schimbul vizual nu mai este de-ajuns, iar tinara trece, de la vraja privirii, la magia cuvintului. Prin asta, ea nu face decit sa reitereze practici imemoriale de conjurare a astrelor.
B. Invocarea demonului sideral. Nu degeaba tinara fata invoca astrul in timpul somnului, cind dorintele tulburi din starea de veghe se cer satisfacute. Hesperus care, traditional, este companionul adolescentilor, care-si face simtita influenta la virsta lor juvenila (fiind meirakike helikia, “cauza a poftelor si a procrearii”, e silit sa raspunda.
In Antichitatea clasica, conjurarea astrelor era treaba unor redutabile magiciene. Acestea “scoboara mai intii astrele de pe inaltimile boltii ceresti”, ne spune Lucan, iar Horatiu, care mentioneaza niste “carti ale caror formule au puterea sa desprinda si sa coboare astrele din cer”, ne informeaza de asemenea ca o vrajitoare, “cu ajutorul chemarii din incantatiile-i tesaliene, face ca astrele si luna sa se dea jos din cer”. Tinara noastra n-are deloc nevoie de formule complicate de alte procedee ca sa-i iasa conjurarea. Pubera fiind, ea este inzestrata cu o putere magica naturala pe care o indreapta si o exercita aproape inconstient asupra obiectului apropriat. De aceea Hesperus descinde din cer de doua ori la rind, luind aparentele cele mai omenesti pe care conditia-i de nemuritor ii permite sa le ia. De fiecare data insa el are ceva ce-o inspaiminta pe fata: seamana cu un “mort”, cu un “inger”, cu un “demon”, intr-un cuvint, cu o fiinta alogena in lumea aceasta.
Iata de ce fata de imparat refuza sa-l urmeze in imparatiile lui, marea si cerul, cerindu-i, dimpotriva, sa se preschimbe intr-o faptura muritoare, sa adopte limitarile si privatiunile existentei omenesti.
Sa notam, in trecere, ca aici se petrece o dereglare a mecanismului magic normal. Un demon invocat se poate, intr-adevar, manifesta: «Omnes superi invocari veniunt in conspectum, sed aliis formis, viribusque occurrunt», ne spune Iamblichus. (Si mai ales «animae quoque stellarum novis quibusdam modis aspectum movent».) El poate fi constrins, prin forta legilor naturale, sa-i aduca folos necromantului. Dar fara nici o confuzie a regnurilor: demonul ramine demon, omul ramine om. In cazul special al incubilor, fantome ce pogoara din intermundii ca sa aiba relatii sexuale cu femeile adormite, «sicque humanos animos fallere, et ad perturbationes turpissimas, et iniquas, perniciosasque flectere», initiativa materiala apartine intotdeauna demonului, nu fiintei umane. Zburatorul din folclorul romanesc, un fel de incub ce i-a slujit de model Luceafarului lui Eminescu, este atit de nerabdator sa-si afirme superioritatea virila asupra sarmanelor fete la patul carora soseste, incit le acopera de vinatai si le chinuieste cu imbratisarile-i veninoase. Niciodata un demon nu manifesta docilitatea uimitoare a lui Hesperus, fie pentru ca i-ar fi cu neputinta sa se intrupeze, fie pentru ca niciodata nu i-ar trece prin minte sa abandoneze privilegiile legate de soarta sa.
Din punct de vedere demonologic, astrul Hesperus nu corespunde cu cliseele traditionale. El nu face parte din clasa demonilor, acele fapturi sublunare inzestrate cu un corp eteric, hranindu-se cu exalatii materiale si, in sfirsit « lucru foarte important «, intotdeauna rele. Le este infinit superior. Asta explica pasivitatea sa, incompatibila cu caracteristicile demonice.
C. Evolutia normala a fetei. Nobilul astru, oprit net de refuzul adolescentei, se duce sa-i ceara demiurgului ingaduinta de a parasi cerul si nemurirea. Acest curs anormal al existentei lui Hesperus este compensat de evolutia normala a fetei. Daca astrul s-ar fi vadit un simplu incub, ea ar fi fost cu siguranta sedusa de el. Nefiind cazul, ea urmeaza impulsul firesc al iubirii, care e de a-si afla satisfacere. Functia stelei este de a fi «cauza a poftei si a generarii», dupa cum ne spune Eusebiu, nu obiect de satisfacere.
Obiectul trebuie cautat in alta parte, doar daca nu se infatiseaza singur (ceea ce se intimpla fara gres). In orice caz, el trebuie cautat foarte aproape, printre reprezentantii aceleiasi specii, nu in sclipirile reci, fascinante si letale ale lumii siderale. Din punct de vedere psihologic, fidelitatea fata de o stea e suicidara. Numai dragostea cu finalitate genezica fereste de maladii sufletul. Aceste taine comune ale erosului se grabeste sa i le comunice fetei pajul Catalin, in ciuda asigurarilor ei vehemente cu privire la dragostea-i fata de astru. Tactica tinarului nu intimpina o rezistenta adevarata, ceea ce era de prevazut: «uimita si distrasa», ea «mai nu vrea, mai se lasa». Ca remediu la lingoarea ei, pajul o indeamna sa fuga impreuna «in lume», unde-si va «pierde dorul de parinti/Si visul de luceferi».
D. Evolutia anormala a astrului: calatoria cosmica a lui Hesperus. Spre a-si realiza o dorinta atit de absurda ca aceea de a deveni muritor, Hesperus are nevoie de acordul stapinului sau, Domnul universului. De aceea intreprinde o calatorie pina la izvoarele creatiei, dincolo de categoriile de spatiu si timp. La acel nivel ontologic superior, astrul nu mai poarta numele de Hesperus, ci de Hyperion.
Hyperion, care este comparativul lui hyperos, precum superior al lui superus, era, la Hesiod, un Titan, fiu al perechii primordiale Uranos-Gaia, tata al Soarelui. Mai curind decit aceasta explicatie mitologica, ceea ce pare a-l atrage irezistibil pe Eminescu la acest nume este falsa etimologie foarte curenta hyper ton aiona, super omnia saecula, care ne furnizeaza si cheia spre a intelege esenta acelui personaj atemporal.
Hesperus nu este un demon sublunar, un fel de incub care bintuie somnul agitat al puberelor; nu e nici o divinitate astrala, supusa si ea vicisitudinilor timpului; el este pur si simplu o entitate celesta primordiala, iscata din haos inaintea timpului si a celorlalti eoni.
Toate acestea presupun poate un cosmos etajat in care Hyperion sa ocupe un loc important, dar nu justifica absolut deloc ecuatia Hyperion = Logos, nici celelalte absurditati puse pe seama lui Eminescu de catre comentatorii sai. Datele poemului sint prea sumare ca sa ne permita sa mergem mai departe. Ce-i sigur este ca demiurgul incearca sa-l disuadeze pe Hesperus sa-si abandoneze nemurirea siderala, dar nu izbuteste decit in clipa cind « remediu suprem « ii arata idila ce are loc pe pamint intre tinara fata si pajul Catalin. Cele doua fapturi omenesti se imbratiseaza tandru intr-un cring de tei, un locus amoenus care incita la dragoste.
Inconstienta sau nepasindu-i de tensiunea extraordinara la care-l supusese pe Hesperus, fata roaga astrul sa coboare si sa-i binecuvinteze norocul. Intru aceasta, ea asculta de acelasi impuls care o indemnase sa i se adreseze lui si sa-l conjure: simte ca steaua erosului trebuie sa favorizeze erosul in orice imprejurare. Ranit in amoru-i propriu, Hesperus se retrage in raceala nemuririi sale celeste, dincolo de vicisitudinile omenesti, dincolo de «cercul strimt» al sortii.
2. Incubi si aparitii ignee
A. Izvoarele Luceafarului. Mare colectionar de traditii populare nationale, Eminescu a versificat in 1875 un basm romanesc pe care-l gasise in cartea neamtului R. Kunisch, Bukarest und Stambul. Skizzen aus Ungarn, Rumen und der T»(Berlin, 1861). Basmul se numea Das Mohen im goldenen Garten, iar versiunea lui Eminescu: Fata in gradina de aur. Aici se afla materia mitologica pe care o vom reintilni, cizelata si slefuita, in 1883, in poemul Luceafarul.
In basmul in versuri, izolarea fetei si rolul ferestrei nu capata doar o marca simbolica, precum in Luceafarul. Imparatul, tatal ei, pretinde ca ea sa fie tinuta intr-o completa segregare, ca lumea sa nu-i vada frumusetea. Dar, fiindca fara lumina ea se stinge, acest caz de forta majora ii autorizeaza pe servitori sa incalce poruncile paterne. Ei deschid obloanele si, prin aceasta, ii dau prilejul unui voiajor celest sa se indragosteasca de printesa. Si aici insa se petrece exhibitionismul vesperal al fetei, fara de care acea faptura crepusculara n-ar fi remarcat-o.
De asta data, nu e vorba de o stea, ci de un zmau, sinonim al zburatorului, adica un soi de incub destul de specific folclorului romanesc. Pentru a patrunde in odaia adolescentei, zmaul se transforma in stea, apoi (scena se repeta de doua ori, ca in Luceafarul) intr-un tinar cu infatisare demonica. De doua ori se loveste el de refuzul fetei, din pricina aspectului si a esentei sale inumane, dupa care calatoreste la stapinul sau (numit Adonai), ca sa-i ceara sa-l slobozeasca de povara nemuririi. Va renunta la aceste interventii caci, intre timp, fata a fost eliberata de catre eroul ei, si-a gasit barbatul, in sensul literal al expresiei. Mai putin ranchiunos decit demonul din basmul lui Kunisch si decit Hesperus din Luceafarul, zmaul le doreste mult noroc.
B. Incubul la Eminescu. In timp ce tema segregarii unei fete (cuplata cu motivul ferestrei si al voyeur-ului vazut) revine cu o frecventa obsesiva in poeziile lui Eminescu, aceea a incubului e mai discreta. El ii consacra totusi un poem, Calin (file din poveste) (1876), in care situatia originara din Fata in gradina de aur si Luceafarul se repeta: o pubera izolata primeste vizitele nocturne ale unei fiinte fantastice. Nu conteaza ca, in fond, Calin se dovedeste o persoana in carne si oase si ca aceasta unire neinregula e pecetluita in cele din urma printr-o nunta. De la inceput si pina la sfirsit, personajul ramine la fel de ambiguu ca zburatorul, prototipul sau folcloric. Ambiguitatea nu se va risipi nici chiar in momentul cind iubita va deveni mama.
In Calin, sobrietatea lui Eminescu lasa locul unei complezente erotice de un gust destul de indoielnic. Farmecul tinerei fete, pe care falsul incub Catalin nu se va multumi s-o priveasca prin fereastra, este descris pe un ton excitat.
Mai aproape de Luceafarul, poezia Peste codri sta cetatea… debuteaza cu cliseele ce ne sint de-acum familiare: intr-un castel izolat, o tinara fata priveste seara pe fereastra catre «calea» aeriana a «zburatorilor». Acestia sint niste fiinte vesperale care li se arata adolescentelor ce le invoca sub forma unei stele (luceafar), apoi sub aceea a unui tinar cu infatisare demonica (asemanator unui mort). Acest divertisment folcloric fiind ramas neterminat, nu stim daca fata se va lasa sedusa de zburator.
C. Incubul in folclorul romanesc. Zburatorul din folclorul romanesc e o fantasma a erosului care exercita o enorma putere psiho-fizica asupra victimelor sale. Nascut din dorinta, el se prezinta ca o fantoma ignee ce poate lua infatisarea unui tinar. Ziua, se ascunde in scorburile copacilor. Noaptea, pogoara pe horn in casa celei alese, luind forma unui sarpe de foc sau a unei stele. Imbratisarile-i pasionate lasa urme vinetii, muscaturile-i ranesc trupul femeii care, dupa ce sufera acest tratament de mai multe ori, se stinge din viata. Este interesant sa notam ca toata aceasta consumptie erotica e in intregime fantastica, de vreme ce zburatorul isi viziteaza victimele in timp ce dorm. In zori, el redevine o fiinta ignee si isi ia zborul pe horn. Se-ntelege lesne de ce, in anumite zone ale tarii, zburatorul e socotit o intrupare a diavolului.
Incubul in sine e o treaba diavoleasca, iar descrierea torturilor erotice pe care el le aplica nefericitelor sale iubite ocupa un loc important in orice tratat de demonologie: «…simulacra passionum frequenter concitantes vigilantibus atque dormientibus, nonumquam vero femora nobis, ac inguina titillantibus, incitantes insanos, et iniquos amores subiiciunt, et subacuunt, praecipue vero si humores calidos humidosque ad id conducentes nacti fuerint» (dar aceasta descriere se refera inca la cel mai bun caz!).
Cit despre Eminescu, el nu e preocupat de aspectul tulbure al acestui demon nocturn, fantasma onirica ambigua ce compenseaza refularea dorintelor din starea de veghe, exercitind totodata asupra victimelor ei presiunea insuportabila a remuscarilor. Ceea ce-l intereseaza este posibilitatea pe care o are (demonul) de a intra pe fereastra acelor fete pregatite, psihologic, sa-l intilneasca.
3. Tinara fata izolata
A. In opera lui Eminescu. In putinele exemple de poeme eminesciene mentionate mai sus, un motiv se prezinta invariabil: cel al unei tinere fete izolate intr-un castel. Nu intentionam sa trasam un tablou exhaustiv al contextelor in care apare aceasta secventa, ci doar sa aratam, prin alte citeva exemple, ca ea ocupa un loc cu totul marcant in intreaga opera a lui Eminescu, incepind chiar cu poemele sale de adolescenta.
In ordine cronologica, seria este inaugurata de Lida, din 1866, urmata de Ondina (1866), Miradoniz (1872), In cautarea Seherezadei (1874), Fata-n gradina de aur (1875), Miron si frumoasa fara corp (1875)21, Calin (file din poveste) (1876), Diamantul nordului (1877), Un castel privind apusul (1879; varianta la Lida), Scrisoarea IV (1881), Apari sa dai lumina (1882-83), Luceafarul (1883) etc.
Exista, desigur, in opera lui Eminescu si alte clisee erotice, in care femeia nu mai este infatisata ca o fiinta serafica si, macar in principiu, inaccesibila. Dar e de-ajuns sa citim romanul Sarmanul Dionis, care colcaie de confesiuni intime, de aspiratii si idealuri romanesti, ca sa ne dam seama ca, zina, regina sau locuitoare a vreunei mahalale, tinara fata izolata (dar si expusa la fereastra) juca un rol considerabil in reveriile autorului: «In fata locuintei lui Dionis se ridica o casa alba si frumoasa. Dintr-o fereastra deschisa la catul de sus el auzi prin aerul noptii tremurind notele dulci ale unui clavir si un tinar si tremurator glas de copila adiind o rugaciune usoara, pare ca parfumata, fantastica. (…) Intredeschise ochii si vazu prin fereastra arcata si deschisa, in mijlocul unui salon stralucit, o juna fata muiata intr-o haina alba…» etc..
In inconstientul hoinarului nocturn, despre care ni se spune ca si-a petrecut o noapte intreaga inchis in bucataria femeii maritate pe care o iubea la nebunie in acel moment cu singura nadejde de a o zari o clipa, privirea furisata pe fereastra trebuie sa fi avut ceva misterios, aproape sacru, in orice caz foarte important. Pentru noi, amanuntele biografice au numai valoare de simptome.
A surprinde intimitatea unei femei: acesta este mesajul decriptat al motivului «tinerei fete izolate». Dar gestul voyeur-ului nocturn e insotit de speranta ca obiectul a carui ascunzatoare o violeaza privirile sale doreste sa fie vazut. O intreaga mentalitate magica se exprima in significatio passiva, justificare a faptelor intreprinse de voyeur: a astepta inseamna a fi asteptat, a vedea ce inseamna a fi vazut, a dori inseamna a fi dorit etc. Asta face ca obiectul sa se transforme necontenit in subiect, intr-o dialectica ce-ar trebui sa duca in cele din urma la satisfacerea, reala si reciproca, a dorintei. Numai datul initial al acestei magii tranzitive declansate de privirea furisa e fals: faptul ca, de cealalta parte a ferestrei, obiectul ar avea vreun chef sa se transforme in subiect.
A privi pe fereastra: iata gestul oricarui vagabond. Dar modelul paradigmatic al acestui gest poate lua aspecte psihologice si ideologice variate si complexe. Exhibitionismul e unul dintre ele, rod fantasmatic al aceleiasi mentalitati magice justificate de significatio passiva a actiunilor. La Eminescu, el lipseste. Nu la acest nivel de suprafata ne este dat sa patrundem semnificatia poemelor sale. Sursa motivului «tinerei fete izolate» si a corolariilor sale voyeuristes trebuie cautata in strafundurile inconstientului si in noaptea timpurilor.
B. Mit si datina. In povestile populare din toata lumea, figura printesei inchise intr-un turn (castel etc.) e binecunoscuta. Fie ca-i descopera existenta prin catoptromancie, fie ca da din intimplare peste locu-i de recluziune, eroul va sti intotdeauna cum sa ajunga la ea chiar de-ar trebui sa se slujeasca de pletele sale lungi ca sa se catare pina acolo.
Etnologii si folcloristii au incercat sa explice segregarea fetei si interdictia de a-i taia pletele prin doua obiceiuri foarte arhaice: acela al izolarii puberelor in momentul primelor menstre si acela al consacrarii unei tinere fete in vederea unirii cu o fiinta supranaturala (motivul Danae). In ambele cazuri, contactul cu fecioara este formal interzis. Muiata in alb, culoare a mortii, pubera este temporar purtatoare a unei forte extrem de primejdioase. Dar, o data initierea indeplinita, tinara fata va fi susceptibila de a deveni mama.
Acest pattern foarte arhaic isi va continua existenta subterana sub numeroase decoruri ideologice si sociale.
Il regasim, de pilda, in povestea frumoasei prostituate Elena, iubita, dar si ennoia (Gindire) a lui Simon Magul, care se credea marea Putere (dynamis) a lui Dumnezeu.
Dar il regasim si in epoca lui Eminescu, in atitea istorii obscure cu tinere fete pe cale de a-si ocupa timpul facind arpegii la pian, mai inainte ca pretendentul convenabil sa le treaca pragul. Este situatia descrisa in Sarmanul Dionis, unde voyeur-ul, ale carui priviri pretind ceva, se pomeneste transformat, prin miracol, intr-un pretendent agreat. Pentru a intelege cit de mare e acest miracol, trebuie doar sa ne dam seama ca distanta psihologica ce desparte fereastra de usa este, in general, de netrecut. Este distanta de la un univers la altul, de la universul voyeur-ului la universul celui vazut.
4. Esecul inregistrat de significatio passiva si fantasmele compensatorii
A. Toate fetele se expun. Magia privirii si logica din significatio passiva ajung, in cazul lui Dionis, la un rezultat pozitiv. Dar, daca tot ne-am aplecat asupra celui mai fericit vis al voyeur-ului, care este de a intra pe usa casei, va fi la fel de instructiv sa facem cunostinta cu fobiile lui.
Romanul Geniu pustiu incepe si el, ca Sarmanul Dionis, printr-o plimbare nocturna. Dar, spre deosebire de tinara fata care se expune involuntar si cu inocenta privirii visatorului si mai inocent decit ea, fapturile care se exhibeaza aici ii suscita trecatorului o cu totul alta reactie emotiva: «Din cind in cind treceai pe linga vro fereastra cu perdelele rosii, unde in semi-intuneric se zarea o femeie… Pe ici, pe colea vedeam pe cite-un […] om beat, care-ndata ce chiuia ragusit linga ferestrele prostitutiunei, femeia spoita ce sta in sticla aprindea un chibrit spre a-i arata fata sa unsa din gros si sinul sau vested si gol « poate ultimul mijloc de a sufoca dorinti murdare in piepturi stirpite si pustiite de coruptiune si betie. Betivul intra, semi-intunericul devenea intuneric si amurgul gindirilor se prefacea intr-o miaza-noapte de plumb cind gindeam ca si acela se numeste om, si aceea femeie».
Toma Nour, eroul romanului, nu e la fel de sofisticat precit Simon Magul sau Sabbatai Tvi, acel Mesia evreu din secolul al XVII-lea, care amindoi au hotarit ca tovarasa lor mistica trebuia sa fie o prostituata. Da, se pare ca exista o fereastra la care toata lumea se exhibeaza: femeia visurilor ca si prostituata. Insa diferenta fundamentala dintre aceste doua fiinte consta in caracterul exhibitionismelor lor respective (logica banilor nu intra in discursul lui Eminescu reprodus mai sus). Prostituata face totul ca sa se arate (episodul cu chibritul aprins). Asa se face ca aparatul magic al voyeur-ului, cu a sa significatio passiva, este intr-o clipa nimicit. Numai ritualul privirii furise confera interes iubirii. Or, de vreme ce iubirea este lucrul cel mai important pentru om, ritualul care face sa se nasca iubirea capata o importanta ridicata la patrat. De aceea prostituata si cei care se folosesc de ea isi pierd la Eminescu atributul de «oameni».
B. Valoarea si impostura unui ritual. Exhibitionarea lor sa fie ritualica: iata ce pretind fragmentele de opere analizate mai sus de la acelea care se expun. «Ritualic» vrea sa insemne: «aratindu-se si ascunzindu-se in acelasi timp». Ritualul acesta instituie esenta iubirii, fara de care ea nu mai e demna de numele ei, iar cei care o practica nu mai sint demni de a fi socotiti oameni.
Dar logica acelei significatio passiva nu functioneaza, ceea ce face ca voyeur-ul sa priveasca in zadar, fara ca obiectul ce se exhibeaza ritualic sa se transforme la rindu-i in subiect care priveste.
Voyeur-ul e numai un trecator; privirea lui pretinzatoare nu-l va ridica nicicind pina la demnitatea unui pretendent serios. Aceasta este drama biografiei lui Eminescu, dar si sursa fantasmelor compensatorii din opera-i poetica.
C. Depasirea obstacolelor. Cum se poate trece de fereastra» Cum se suscita privirea cu ajutorul privirii»
Intru aceasta, trebuie sa ai calmul vesniciei si prestigiile cerului, trebuie sa fii o stea nemuritoare;
Intru aceasta, trebuie sa fii un incub aerian, o creatura ambigua, rivnita si temuta.
Dar, chiar si in aceste doua cazuri, nu rareori intimpini un refuz: muritorii se unesc numai intre ei.
O a treia solutie, aceea care-i izbuteste lui Dionis, dar care nu i-a izbutit defel creatorului lui, e de a crede ca suferinta va inlatura obstacolele.

Отправить к себе на стену:

БЕЛЬЦЫ

Замена старых оконных конструкций в Бельцах

Металлопластиковые окна можно устанавливать в производственных и общественных зданиях, жилых помещениях. Они достаточно теплопроводны, обеспечивают нормируемый воздухообмен и надлежащую звукоизоляцию.


База строительных материалов в Бельцах


Аренда строительной техники в Бельцах


Переоборудование бусов SIDLUX в Бельцах


Строительная компания в Бельцах


Копаем колодцы в Бельцах и по Молдове


Шарики с гелием в Бельцах

нашли ошибку? Система Orphus
разработка сайта